Aici am citit o confesiune care pur si simplu m-a lasat cu gura cascata. M-au uimit cuvintele scrise…nu stiu cat de adevarat este dar totusi este o confesiune, un text scris alb pe negru, un text scris de cineva. In fine va las pe voi sa cititi si sa va ganditi la ce vreti. In caz ca nu stiti ce e aia anorexica dati cautare pe google si o sa vedeti cateva imagini…..
Copiez:
am o fata de 20 de ani anorexica .. nu arata chiar ca o anorexica in stare critica , este destul slaba dar nu are un aspect monstruos . Sufera de aceasta afectiune de apoximativ 3 ani .. nu stiu ce sa mai fac nu reusesc sa pun geana pe geana .. in fiecare noapte ma gandesc ingrozita ” ce-o mai face maine” . Refuza orice ajutor psihologic. Plange in fiecare zi mananca mai nimic si face exercitii fizice in prostie . Mai nou am observat ca face tot posibilul sa stea mai tot timpul plecata in ideea sa se miste cat mai mult.. sa slabeasca.. si mai tare .. Uneori o aud si noaptea cum plange… mi se sfasie inima. arata din ce in ce mai rau.. nu o pot forta fizic sa manance . am stat de vorba de nenumarate ori cu prietenii in speranta ca poate acestia o vor ajuta sa isi revina.. insa de fiecare data imi spun terifiati si ei ca pur si simplu nu asculta de nimeni orice ar face. Se inchide uneori in baie si se priveste plangand..
Intr-o zi am crapat usa si am vazut cum se lovea peste picioare cu pumnii in timp ce plangea…
Sunt dispetata la propriu imi vine sa urlu nu inteleg cum fetita mea desteapta si plina de viata s-a transformat intr-o stafie depresiva care se stinge pe zi ce trece…

…..nu vreau sa-mi ingrop copilul
Acum sigur o sa vina pampalai cu urmatoarea replica: “CARE E ROSTUL POSTULUI? ”
Asa am vrut eu sa postez….asta am vrut, asta am simtit, asta am facut…